sâmbătă, 16 aprilie 2011

DRAGI PĂRINŢI,

Vă aducem la cunoştinţă că începând de LUNI, 18  aprilie şi până VINERI, 22 aprilie, copiii
grupei mari vor organiza şi desfăşura un proiect de cercetare cu tema:
Ne pregătim de Paşti
În acest sens vă rugăm să discutaţi cu copiii despre acest subiect, să le daţi cunoştinţele şi
informaţiile corecte, pe care să le împărtăşească şi celorlalţi copii din grupă.
Dacă aveţi materiale care să ne ajute în desfăşurarea acestui proiect, vă rugăm să le aduceţi
la grădiniţă, pentru a putea fi văzute de către toţi copiii. La sfârşitul proiectului materialele
dumneavoastră vor fi returnate.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi ajutor,
Grupa ,,Albinuţelor”şi doamna educatoare.

Simboluri pascale


Pasca
Gospodinele coc, o singura data pe an, de Sfintele Pasti, pasca. Aceasta are o forma rotunda, pentru ca se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Avand la mijloc o cruce, pasca este impodobita pe margini cu aluat impletit.

Mielul
Mielul il simbolizeaza chiar pe Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mielul este simbolul lui Iisusi in intreaga traditie crestina. Rugaciunile pentru binecuvantarea mieilor dateaza din secolul al VII-lea. Ulterior, mielul fript a devenit un fel principal pe masa de Paste a tuturor crestinilor.


Crucea
Este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarata ca simbol al crestinatatii de catre imparatul Constantin, in cadrul Consiliului de la Niceea, in anul 325 dupa Hristos.
Lumanarea de Inviere
In noaptea Invierii, fiecare gospodar sau gospodina, fiecare ins, mic sau mare, tanar sau batran, care ia parte la Inviere trebuie sa aduca cu sine si o lumina pe care o aprinde si o tine aprinsa in tot timpul savarsirii Sfintei Invieri. Dupa Inviere, fiecare se intoarce cu lumina aceasta, numita in cele mai multe parti lumina Invierii, aprinsa acasa. Dupa ce pasesc peste prag, se inchina, iar apoi sting lumanarea in grinda, afumand-o pe aceasta in semnul crucii. Dupa numarul acestor cruci se socoteste numarul anilor de cind e casa sau cati ani s-a trait in ea.
Lumanarea e pastrata cu cea mai mare sfintenie tot anul pentru a o avea la indemana si a o putea aprinde la intamplari primejdioase. In unele zone, cu lumina Invierii se afuma vitele. In Banat exista datina sa se foloseasca lumina aceasta si de catre fetele cele mari pentru a fi bine vazute cind se duc la jocuri. Cind rosteste preotul intiia oara cuvintele Hristos a Inviat!, fetele batrane care asista la Inviere soptesc: Eu sa joc inainte, pentru a se marita. Tot atunci, vinatorii zic: Vinat prind, iar pescarii: Peste prind, in credinta populara existind traditia ca, rostind cuvintele, vor avea in decursul anului spor la vinat si la pescuit.

vineri, 15 aprilie 2011

http://www.europalibera.org/video/17654.html